Jocuri geografie pentru clasele I-XII

Stiri si evenimente

24 martie – 8 aprilie – 2012 – Bucuresti – Paște luminat și ouă de încondeiat

24 martie – 8 aprilie – 2012 – Bucuresti – Paște luminat și ouă de încondeiat

La sfarsitul lui martie si inceputul lui aprilie 2012,  Asociaţia “De dragul artei” lansează la Muzeul Naţional al Tăranului Român noi programe de educaţie creativă pentru familii cu copii de 2-6 ani: Paste luminat si oua de incondeiat

În așteptarea bucuriei Paștelui, asociaţia De dragul artei propune în zilele de sfârșit de săptămână până la Paște, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, un program special de educaţie creativă adresat familiilor cu copii între 2 şi 6 ani: Paște luminat și ouă de încondeiat. Programul propune două tipuri de activităţi într-un singur program care durează o oră: vizită interactivă într-una din sălile de muzeu şi un atelier creativ.

Programul pornește de la povestea simplificată a Paștelui printr-un joc de asociere între copii-copaci și fiul lui Dumnezeu. Fiecare e suflet în bătaia vântului sau în lumina soarelui și retrăiește în câteva secunde viața lui Iisus pentru a înțelege bucuria din ziua Paștelui. Apoi se trece la veselia de culoare și forme de pe ouăle încondeiate din vitrina ticsită de frumuseți fragile și decorative.

La nivelul copiilor, vitrina plină de ouă va dezvălui elemente recognoscibile pentru ochii selectivi ai copiilor. Jocurile continuă cu ouă învârtite, rostogolite, decorate și pictate. Unele mari, altele mici, unele pline cu surprize colorate, altele bune de pictat. În joacă, despre ceva serios, cu veselie, despre Paște. În atelier copiii vor decora ouă, iar programele pentru 4-6 ani vor beneficia de prezența Ramonei Guran, sculptorul din echipa De dragul artei.

Programele se desfăşoară după următorul orar:

  • sâmbată, 24 martie, ora 10.30, familii cu copii de 2-3 ani
  • sâmbată, 24 martie, ora 11.30, familii cu copii de 4-6 ani
  • duminică, 25 martie, ora 10.30, familii cu copii de 3-4 ani
  • sâmbată, 31 martie, ora 10.30, familii cu copii de 2-3 ani
  • sâmbată, 31 martie, ora 11.30, familii cu copii de 3-4 ani
  • duminică, 1 aprilie, ora 10.30, familii cu copii de 4-6 ani
  • sâmbată, 7 aprilie, ora 10.30, familii cu copii de 3-4 ani
  • sâmbată, 7 aprilie, ora 11.30, familii cu copii de 4-6 ani
  • duminică, 8 aprilie, ora 10.30, familii cu copii de 2-3 ani

Programările sunt absolut necesare şi se fac numai în săptămâna programului la adresa de e-mail: programari@dedragulartei.ro (confirmarea înscrierii se va face printr-un email al organizatorilor) sau la telefon: 0747 027 353.

Taxele de participare la program sunt următoarele:

  • 40 lei/familie formată din doi membri,
  • 50 lei/familie formată din trei membri,
  • 60 lei/ familie formată din patru membri etc.

Asociaţia îşi propune dezvoltarea creativităţii si încurajarea curiozităţii naturale ale copilului în raport cu obiecte semnificative pentru cultură şi civilizaţie prin diverse activităţi de improvizaţie artistică.

Parteneri: Muzeul National al Taranului Roman, Carturesti, Teatrul Ion Creanga, gradinite.com, urbankid.ro, suntparinte.ro

Sursa:http://www.jurnaldebucuresti.com/2012/03/23/paste-luminat-si-oua-de-incondeiat-programe-pentru-familii-cu-copii-de-2-6-ani-martie-aprilie-2012/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.