Atolul Aldabra

Atolul Aldabra

Atolul Aldabra este al doilea atol de corali din lume ca dimensiune, situat pe arhipelagul Seychelles, unde se găsesc numeroase reptile gigantice, cunoscute sub numele de Aldabrachelys1. De aici și această denumire, de Aldabra, dată atolului de către arabi. În anul 1511, insulele au fost vizitate de către portughezi. Mai târziu, în secolul XVIII, Aldraba a devenit complet dependent de colonia franceză, Reunion. Începând cu această dată, țestoasele au început să fie vânate de către coloniști. În anul 1810, țestoasele au trecut în posesia Marii Britanii, ceea ce a dus la un adevărat măcel împotriva acestora. După 1960, micile viețuitoare încep să fie protejate. Astăzi, atolul este considerat de locuitorii Oceanului Indian ,,perla oceanului nostru” .

aldabra
aldabra

Respectabilele țestoase, care trăiesc peste 200 de ani, sunt deranjate, uneori, de șobolani și șopârle, care mai apar aici. În acest scop, Aldabra a fost inclus pe lista patrimoniului UNESCO încă din anul 1982. Dar ce este un atol? Potrivit surselor on-line, atolul este o formațiune geologică, de formă mai mult sau mai puțin circulară, care înconjoară o lagună, formată din depunerea scheletelor de corali. Insula de față a fost formată în urma unei activități vulcanice, resturile fiind vizibile pe fundul apei chiar și astăzi. Laguna din interiorul atolului este populată cu vârfuri calcaroase, acoperite de corali, mangrove și cuiburi de păsări, care vin aici sezonier. În prezent, pe această insulă se găsesc doar 10 oameni, dar în trecut nu exista nici unul, mai ales că nu se găsesc surse de apă dulce. Astfel, datorită lipsei de apă și inexistenței oamenilor, peste 10% din speciile ce trăiesc aici sunt endemice.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Atolul_Aldabra, www.descopera.ro/…/10688057-un-loc-unic-pe-terra-insula-unde-t.

Please follow and like us:

Oaza Siwa

Oaza Siwa

Oaza Siwa este, de fapt, o localitate situată în regiunea Matruh, din Egipt. Denumirea vine din limba berberă și înseamnă pasăre de pradă sau protectorul zeului Amoun Ra1. Localitatea este situată la 13 metri sub nivelul mării, într-o oază de 80 de km lungime și 20 de km lățime, între depresiunea Qattara și Marea de Nisip Egipteană.

Aici locuiesc peste 23 000 de berberi vorbitori de limbă Siwi. Principala ocupație a acestora este agricultura, iar principalele culturi sunt cele de măslini și curmali. Demn de remarcat este că locuitorii acestei oaze își păstrează intact portul, limba și obiceiurile berbere. Tocmai de aceea, artizanatul siwaian este demn de laudă. Printre obiecte remarcăm danteluri, coșuri colorate, bijuterii de argint, mărgelele cu diferite modele, amulete ale fertilității sau icoanele rituale. Locuințele sunt construite din kershef, un material care conferă clădirilor o izolație perfectă și un confort termic ridicat iarna călduros și vara răcoros.

oaza siwa
oaza siwa

În ultima perioadă a început să fie utilizat și cimentul datorită costului redus de construcție dar beneficiile sunt puține. El Beit El Siwi este muzeul de artă populară ce adăpostește unelte, accesorii, bijuterii, instrumente muzicale, coșuri și ceramică siwana. Turiștii pot vizita în aceste locuri muntele morților o necropolă din vremea romanilor cu morminte de piatră baia Cleopatrei un izvor termal natural cetatea medievală Siwa clădită în sec. XIII dar și lacul sărat Fatnas. Baia Cleopatrei menționată și în scrierile lui Herodot mai este numită și Izvorul Soarelui. Templul oracolului din Siwa este situat pe stânca din Aghurmi și a devenit cunoscut după vizita lui Alexandru cel Mare în anul 331 î.e.n. Atunci oracolul i-ar fi prezis potrivit legendei viitoarele victorii marelui împărat macedonean. Muntele morților este un deal de calcar în care siwanii și-au înmormântat familiile pentru mai bine de 2000 de ani. Muntele pare perforat de la distanță. Existau diferențe între morminte. Pentru cei bogați mormintele aveau și camere pentru ținerea ceremoniilor în timp ce cei săraci aveau doar morminte cu camere mortuare ceremoniile ținându-se afară. Această stratificare arată diferențele de rang social.

Sursa:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Siwa, www.egiptul.ro/oaza-siwa.php.

Please follow and like us:

Sfinxul din Bucegi

Sfinxul din Bucegi

Sfinxul din Bucegi este un megalit antropomorf, situat la 2216 metri înălțime, în munții Bucegi1.

Din punct de vedere genetic, acesta s-a format în urma unor procese de eroziune eoliană, pe parcul unei perioade îndelungate de timp. Originea numelui vine de la forma megalitului, asemănătoare cu capul sfinxului egiptean. Acesta măsoară 8 metri în înălțime și 12 metri în lățime. Unii consideră că acesta reprezintă o zeitate din timpuri pelsage. Denumirea apare pentru prima oară în anul 1935, în publicația Buletin Alpin.

sfinxul din bucegi
sfinxul din bucegi

În perioada comunistă, sfinxul apare și în filmul lui Sergiu Nicolaescu Dacii, iar din anul 2000 apare pe reversul bancnotei de 50000 de lei. În fiecare an, pe 28 noiembrie, la apus, se formează o piramidă spectaculoasă în jurul Sfinxului din Bucegi. Legenda spunea că această piramidă apare pentru prima oară atunci când Decebal și-a ucis fiul, trimițându-l ca mesager zeilor. De asemeni, sfinxul este considerat unul dintre cele mai importante centre energetice din România. Aici se găsește Altarul Kogaionului, Muntele Sacru al dacilor. Tocmai de accea Nicolae Ceaușescu a înființat un centru de studiere a fenomenelor paranormale.

Sursa


ro.wikipedia.rog, www.dezvaluitorul.ro.

Please follow and like us:

Lacul Balea

 

Lacul Bâlea

Mergând spre zona Sibiului, mai exact în zona Munților Făgăraș, avem ocazia să găsim un lac cu o limpezime de poveste, a cărui legendă ne duce cu gândul la timpurile legendare1. Lacul Bâlea, căci despre el este vorba, este un lac glaciar, care s-a format într-un circ glaciar în urmă cu mii de ani.

balea lac
balea lac

Nu impresionează prin dimensiuni, fiind întins pe o suprafață de 46 508 km 2 și o lungime de 360 de m. Pentru a-l proteja, autoritățile, l-au declarat rezervație științifică în anul 1932. Legat de acest lac există și o legendă. Potrivit acesteia, la poalele munților Făgăraș trăia un cioban pe nume Bâlea.

lacul balea
lacul balea

 

Era cel mai mic din cei cinci copii ai unei femei sărace, rămasă văduvă. Din toți, acesta era singurul care nu se însurase, deși mama lui îl tot ruga să găsească o mireasă. Într-o zi, în timp ce se plimba, observă un urs pe care îl alungă. Pățania sa este auzită de rege, care îl chemă la curte și, în scurt timp, îl numi căpetenia oștilor sale. După o perioadă, i se face dor de casă și cere împăratului să plece. Acesta acceptă cu greutate, deoarece se atașase de băiat. Ajuns acasă, este vizitat, într-o seară, de o bătrână vrăjitoare, care se transformă într-o femeie incredibil de frumoasă. Bâlea este cucerit și se pregătește să se însoare cu aceasta.

Auzind vestea, o altă vrăjitoare din împrejurimi pornește o furtună chiar în ziua nunții, furtună în urma căreia cei doi pier în apele unui lac din apropiere. Mama băiatului observă dispariția celor doi, iar sătenii, mișcați de soarta tragică a acestora, au botezat lacul cu numele băiatului, cel de Bâlea. Lacul începe să fie promovat din anul 1800 de către Societatea Carpatină a Transilvaniei. Tot în acest scop, în anul 2006, a fost construit în apropiere primul hotel de gheață din Europa de Est, sub forma unui iglu de 16 locuri. În timpul verii se poate ajunge aici pe Transfăgărășan, iar în restul perioadelor cu telecabina.

Sursa

1ro.wikipedia.org/wiki/lacul_balea, www.balealac.ro, www.welcometoromania.ro, www.descopera.org.

www.hotelguru.ro

Please follow and like us:

Muntele de sare Praid

Muntele de sare Praid

Muntele de sare Praid este situat pe teritoriul administrativ al comunei Praid, în județul Harghita1. Din punct de vedere legal, este o arie protejată de interes național, ce corespunde categoriei a III-a IUCN (rezervație naturală de tip geologic) și se întinde pe o suprafață de 60 de ha, în sudul comunei cu același nume.

muntele de sare praid
muntele de sare praid

Dealul sării conține cel mai mare zăcământ de sare din țară, ce se găsește la o adâncime de până la 2,7-3 km. Acesta a fost secționat de apele pârâului Corund încă din cuaternar. Din punct de vedere genetic, dealul de sare s-a format și datorită activității omului: săpăturile rămase după exploatarea sării s-au umplut cu apă de ploaie care le-a dizolvat și lărgit, formându-le într-un lanț de lacuri. În valea dintre lacuri s-a format canionul de sare. Aici regăsim: conopidele de sare, ponorul de sare, lapiezurile, baia cu nămol sărat, terapeutic și creasta de sare. Vegetația este formată din specii rezistente la sărătură, precum brădișor de sărătură, stelița, lobode, rouric, firuța.

Sursa

ro.wikipedia.org, www.la-povestile-mele.blogspot.com.

Please follow and like us: