Jocuri geografie pentru clasele I-XII

Fără categorie

Oaza Siwa

Oaza Siwa

Oaza Siwa este, de fapt, o localitate situată în regiunea Matruh, din Egipt. Denumirea vine din limba berberă și înseamnă pasăre de pradă sau protectorul zeului Amoun Ra1. Localitatea este situată la 13 metri sub nivelul mării, într-o oază de 80 de km lungime și 20 de km lățime, între depresiunea Qattara și Marea de Nisip Egipteană.

Aici locuiesc peste 23 000 de berberi vorbitori de limbă Siwi. Principala ocupație a acestora este agricultura, iar principalele culturi sunt cele de măslini și curmali. Demn de remarcat este că locuitorii acestei oaze își păstrează intact portul, limba și obiceiurile berbere. Tocmai de aceea, artizanatul siwaian este demn de laudă. Printre obiecte remarcăm danteluri, coșuri colorate, bijuterii de argint, mărgelele cu diferite modele, amulete ale fertilității sau icoanele rituale. Locuințele sunt construite din kershef, un material care conferă clădirilor o izolație perfectă și un confort termic ridicat iarna călduros și vara răcoros.

oaza siwa
oaza siwa

În ultima perioadă a început să fie utilizat și cimentul datorită costului redus de construcție dar beneficiile sunt puține. El Beit El Siwi este muzeul de artă populară ce adăpostește unelte, accesorii, bijuterii, instrumente muzicale, coșuri și ceramică siwana. Turiștii pot vizita în aceste locuri muntele morților o necropolă din vremea romanilor cu morminte de piatră baia Cleopatrei un izvor termal natural cetatea medievală Siwa clădită în sec. XIII dar și lacul sărat Fatnas. Baia Cleopatrei menționată și în scrierile lui Herodot mai este numită și Izvorul Soarelui. Templul oracolului din Siwa este situat pe stânca din Aghurmi și a devenit cunoscut după vizita lui Alexandru cel Mare în anul 331 î.e.n. Atunci oracolul i-ar fi prezis potrivit legendei viitoarele victorii marelui împărat macedonean. Muntele morților este un deal de calcar în care siwanii și-au înmormântat familiile pentru mai bine de 2000 de ani. Muntele pare perforat de la distanță. Existau diferențe între morminte. Pentru cei bogați mormintele aveau și camere pentru ținerea ceremoniilor în timp ce cei săraci aveau doar morminte cu camere mortuare ceremoniile ținându-se afară. Această stratificare arată diferențele de rang social.

Sursa:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Siwa, www.egiptul.ro/oaza-siwa.php.