Ursul

Ursul

Ursul brun
Ursul brun

Omul de stiinta Ion Simionescu, realizeaza in cartea sa “ Fauna Romaniei “ o descriere a animalelor din Romania pe intelesul tuturor. Va invit astazi sa lecturati cateva randuri ce fac referire la cel mai mare animal din tara noastra. Materialul de mai jos este preluat in intregime din cartea respectiva.

« În aparenţă greoi la mers, la nevoie poate fugi destul de iute, se poate căţăra pe copaci şi înoată de minune. Nu e prost, cum îl socot unii. Chiar în judecata poporului a zice cuiva că e un urs, nu înseamnă ocară; a fi greoi, a lăsa mai domol, nu e totdeauna a fi lipsit de inteligenţă. Bizuindu-se în puterea lui, n-are nevoie să desfăşoare toată şiretenia vulpei, „căci ursul de lătratul cîinilor nu se sperie”. De aceea dă de-a dreptul şi tocmai aceasta este onotă simpatică a însuşirilor lui. De om fuge; nu-l atacă decît cînd e rănit sau cînd îl înfruntă prea fără. Atunci se ridică în două labe şi-şi aşteaptă duşmanul la trîntă voinicească. Dacă nu capătă la vreme un cuţit în inimă, dragostea ursului poate fi mortală; vorba ceea: „îl strînge ca ursul în braţe, pînă ce-i ies ochii. Ceea ce caracterizează dimpotrivă, pe urs, este răbdarea şi judecata.

Le face toate cu chibzuială. Cunoaşte trecătoarea vitelor; îşi alege un post mai sigur de observare şi nu se repede decît la vita care rămîne mai în urmă sau care ademenită de o tufă de iarbă se îndepărtează de cărare. N-o omoară pe loc, ci o sperie, o fugăreşte pînă ce, ostenită, cade în labele dihăniei. Nici nu ţi-ai închipui că o asemenea matahală poate să se ia la întrecere, în goana, cu un cerb, bunăoară. Nu mănîncă mai mult decît îi trebuie, deşi „ursul cu furnici nu se satură. Intrînd într-o stînă, rar omoară mai mult decît o oaie. Îşi ia porţia, o duce în gură sau subsuoară şi se ospătează într-un loc mai sigur. Noroc însă că nu trăieşte numai din carne. Ba chiar nu devine prea carnivor decît cînd îmbătrîneşte, încolo, se mulţumeşte cu fructe, cu muguri; îl întîlneşti însă mai dos la zmeuriş, iar pentru miere e în stare să sufere împunsăturile tuturor albinelor. „Îl tragi de urechi ca să-l duci la miere şi apoi îi rupi coada şi tot nu-l poţi depărta de la stup”. Cătră toamnă se îngraşă bine; îşi potriveşte un bîrlog ascuns, îşi aşterne un culcuş de frunze şi, cum dă gerul, se vîră cu nasul în blană şi doarme. Nu se poate spune că are somnul hibernal ca hîrciogul sau marmota, ci e mai leneş decît de obicei. Cînd iarna e mai blîndă, mai iese din bîrlog, dar tot pare că e mai bine să „doarmă în cenuşă cu nasul în tăciune”. Neavînd cu ce să se hrănească, îşi mănîncă grăsimea adunată de cu toamnă. Multă vreme se credea că-şi suge unghiile, fiindcă are obiceiul să-şi lingă talpa, şi poporul nostru are vorba: „ursul cînd n-are de mîncare îşi muşcă din labe”; în realitate grăsimea de sub piele îi ajunge pentru puţinele mişcări care le face. De aceea, cînd iese primăvara îi spînzură pielea pe el, de slab ce e. Repede însă îşi vine în fire. Dacă ursul bătrîn este un animal simpatic, mai ales dacă nu dai de el pe cărarea dintre brazi, ursişorii, după spusa celor ce i-au putut observa la bîrlog, sînt chiar drăgălaşi de tot. Cu capul mare, cu trupul scurt şi gros, îşi duc viaţa numai într-o joacă, fiind păziţi şi de ursoaică. Nu-i pierde din ochi nici o clipă, pînă ce nu socoate că le-a venit vremea să se bizuie pe puterea lor. Ursişorii se joaca întocmai ca nişte copii. Aci se trîntesc, aci se fugăresc; acum îi vezi că se caţără pe copac, acum fug bătîndu-se cu labele, ţie se ascund în braţele ursoaicei.
Cînd se obrăznicesc din cale-afară, mai capătă de la ursoaică o bleandă, de se rostogolesc la cîţiva paşi, mormăind de durere. Este credinţa, în unele părţi, că ursişorul cel mai mare e pus să poarte grijă de cei mai mici.
Dealtfel nu e ţară din lume care să nu aibă fel de fel de legende despre urşi şi tăria lor, după cum nu e vînător care să fi dat cu ochii de dînşii şi să nu facă din cele văzute, din ţînţar armăsar. Singurul duşman neîndoios al ursului este omul; sau îl omoară pentru blana lui sau îl prinde în gropi, îl bate şi chinuieşte pînă ce-l îmblînzeşte, ducîndu-i de lanţ şi arătîndu-1 lumii. De aici a rămas şi vorba„îl poartă de nas, ca pe urs”.

Sursa:Fauna Romaniei; Ion Simionescu; 1938
descopera.ro

Please follow and like us:

Adaptarile plantelor si animalelor din zona montana inalta

Adaptarile plantelor si animalelor in zona montana inalta

Climatul nefavorabil din aceste zone caracterizat prin conditii neprielnice a obligat vietuitoarele acestor tinuturi sa se adapteze pentru a putea supravietui.
Astfel daca vom calatori in zonele inalte vom observa modificari in inaltimea plantelor, in coloritul animalelor sau in gradul de acoperire cu blana al acestora.

Adaptari ale plantelor in zona montana

Scaderea presiunii in etajul alpin actioneaza indirect asupra vegetatiei alpine, prin influenta pe care o exercita asupra temperaturii, umezelii si luminii. Evaporatia mai mare, lumina intensa, umezeala mai accentuata, temperaturile scazute influenteaza vegetatia. Factorul care imprima vegetatiei alpine o infatisare asemanatoare celei arctice este frigul. Acesta contribuie la oxidarea incompleta a materiilor organice din sol ce va duce la formarea acizilor humici , si la o limitare a cresterii aparatului vegetativ. Ca o adaptare la aceste caracteristici climatice plantele vor capata urmatoarele “comportamente”:

a) se vor acoperi cu o pasla deasa de perisori pentru a incetini transpiratia (Floarea Reginei , Laptele Stancii, Coada Soricelului)

Floarea Reginei
Floarea Reginei

b) vor avea flori de culori vii (Gentiana)

Gentiana
Gentiana

c)vor creste sub forma de pernite pentru a rezista temperaturilor scazute (muschii)

Muschi

d)isi petrec ciclul vegetativ sub zapada lasand la suprafta doar mici ramurele(salcia pitica)

Salix Herbaceea
Salix Herbaceea

e) din cauza temperaturilor scazute fenofazele vor fi incetinite (Ex:Ghioceii vor inflori mai repede la poalele muntelui deoarece temperatura este mai ridicata)
f) unele conifere isi dezvolta ramuri doar pe o singura parte(“arbori steag”) din cauza vantului care bate tot timpul din aceeasi directie

Adaptari ale animalelor in zona montana

a) Blana bogata care sa le apere de temperaturile scazute si de vanturile puternice. Aici putem incadra animale precum:vicunia, iacul, cincila, pantera zapezilor, maimutele tibetane sau ursul

Alpaca
Alpaca

 

Iacul
Iacul
Scapa rapid de acnee cu produse naturale! Click aici Gaseste haina care ti se potriveste in timp recordClick aici

 

Pantera Zapezilor
Pantera Zapezilor

b)Pendularea in inaltime in raport cu anotimpurile caracterizeaza animalele care coboara iarna in zonele jose ale muntelui, pentru a reveni la altitudini mai mari odata cu venirea primaverii (lup.urs,ras,jder etc)

c) Trecerea sezonului rece in stare de hibernare (marmota, ursul )
d) Schimbarea culorii in anotimpul de iarna si adoptarea unei blani de culoare alba (gainusa alpina, iepurele alpin)
e)Intarzierea depunerii de oua si prelungirea stadiului larvar la Batracieni. Ex: La Broasca bruna in zonele joase stadiul de mormoloc dureaza 2-3 luni, in timp ce in zonele montane dureaza 2- 3 ani. Tritonii montani nu reusesc in anotimpul favorabil sa ajunga la faza devinitiva si hiberneaza in faza larvara.
f) Viviparismul a permis salamandrei negre sa urce in Alpi pana la altitudinea de 3000 de m, iar in Elvetia vipera comuna (Vipera Berus) urca pana la limita ghetarilor (2750 m)
g)Culori stralucitoare si mai vii , uneori pana la melanism (culoare neagra). Coloratia e modificata de lumina intensa si de temperaturile scazute. Exemplele de melanism cele mai cunoscute sunt la salamandra neagra (in zonele joase este patata); Melcul Limax (in mod normal e rosu caramiziu); specii negre de veverite, soparle s. a.

h)Copite mai lungi si gumate la ierbivorele care traiesc pe grohotisuri pentru a se putea prinde bine de stanci (capra neagra, muflon ,iac)

Capra Neagra
Capra Neagra

 

Muflonul
Muflonul

 

Oreamnos(Capra de munte americana)

g) Apterismul insectelor (lipsa aripilor) este cauzat de vanturile puternice din zonele inalte.

Ce animale sunt in muntii inalti

Muntele are o fauna de padure in zonele joase si una de stepa in zonele montane inalte. Astfel in etajul alpin predomina rozatoarele (Cincila din Anzi,Marmota, Soarecele nival); rumegatoare (Capra Neagra si Muflonul din Eurasia, Iacul Tibetan, Oreatragus din Africa, Oreamnos din Stancosi,Lama si cerbul cu coarne mici din Anzi); carnivore(ursul,jderul,pantera zapezilor din Himalaya); soiuri de maimute (Rhyncophitecus din Himalaya, Tibet).

Sursa:
  Biogeografie; Calinescu D. Bunescu A. Patroescu M;1973
 Biogeografie generala si descriptiva        Calinescu D. Bunescu A. Patroescu M  
www.descopera.ro

animale montane,adaptarile plantelor din zona montana,influenta temperaturii,flora muntilor,fauna montana,adaptari ale animalelor,raspandirea animalelor,marmota,ursul brun,muflonul,iacul,mountain animals, adaptations of plants in the mountain, the influence of temperature, Mountain flora, fauna, mountains, animal adaptation, animal spread, marmot, brown bear, bighorn, iacul

Please follow and like us: