Jocuri geografie pentru clasele I-XII

Sa vorbim despre ce ne inconjoara

Cea mai adâncă gaură facuta de om de pe Pământ

SUA și Statele Unite ale Americii au fost mereu in competitie pentru supremația explorării spațiale. In acelasi timp a avut loc o cursă diferită, mai puțin publicizată, între cele două națiuni. La sfarsitul anilor 1950 si inceputul anilor 1960, americanii si sovieticii au inceput sa puna la cale planuri separate pentru a fora cat mai adanc in crusta Pamantului. Încercarea de a fora cat mai adânc a creat un concurs științific la nivel mondial. Proiectul american „Project Mohole”, amplasat în largul coastei Pacificului din Mexic, a fost oprit în 1966 din cauza lipsei de finanțare, dar a stabilit un precedent important pentru viitoarele programe de foraj off-shore. Sondajul Kola Superdeep a fost de numai 9 centimetri în diametru, dar la 40230 de picioare (12.262 metri), realizand astfel cea mai adanca gaura facuta de om in scoarta terestra . Printre descoperirile mai interesante: fosilele plancton microscopice găsite la o îadancime de patru mile. Gaura Kola a fost abandonată în 1992, când au întâlnit temperaturi mai mari decât cele preconizate, 356 grade Fahrenheit, nu cele 212 de grade cartografiate.

Cea mai adâncă gaură facuta de om de pe Pământ

„Cea mai importantă descoperire a fost detectarea unor fosile microscopice de plancton în roci de acum 2 miliarde de ani, aflatela o adâncime de 6,5 km”, a anunţat Bryan Nelson de la MotherNature Network.

„Aceste„microfosile” reprezintă aproximativ 24 de specii străvechi subforma unor compuși organici care au supraviețuit într-un fel presiunilor şi temperaturilor extreme de la această adâncime”.

Căldura dăunează echipamentului. Și, cu cât este mai mare căldura, cu atât mediul este mai lichid și mai greu de menținut gaura, a spus Andrews. Este ca și cum ai încerca să ții o groapă în mijlocul unei oale de supă fierbinte. Piatra avea o porozitate și o permeabilitate mai mare, care, asociate cu temperaturile ridicate, au determinat piatra să se comporte mai mult ca un plastic decât un solid și făcând aproape imposibila forarea.

Puțul de foraj Kola a permis o examinare directă a structurii crustei, aducand date stiintifice importante.Sursa:https://www.atlasobscura.com/places/kola-superdeep-boreholehttps://www.smithsonianmag.com/smithsonian-institution/ask-smithsonian-whats-deepest-hole-ever-dug-180954349/https://www.stiintaonline.ro/cea-mai-adanca-gaura-de-foraj-de-pe-pamant/

https://www.beyondsciencetv.com/2017/06/13/hell-found-at-the-bottom-of-deepest-hole-on-earth/