Importanța fluviului Dunărea În Europa Și România

Dunarea

Dunarea

Dunărea este cel de-al doilea fluviu al Europei ca dimensiuni, după Volga. Aceasta izvorește de pe teritoriul Germaniei din Munții Pădurea Neagră. În drumul său spre vărsare, Dunărea străbate Europa de la vest la est pe o lungime de 2860 km, adunându-și apele de pe o suprafață de 805.300 km pătrați.

Fluviul s-a format la sfârșitul Pliocenului și începutul Cuaternarului, prin drenarea unor lacuri de mari dimensiuni, din bazinele Vienei, Panonic și Pontic, resturi ale Mării Sarmatice, existente înainte de ridicare munților Alpi, Carpați, Dinarici și Balcani. Acolo unde Dunărea a străpuns aceste bariere montane au fost puse în evidență vestitele porți sau defilee, dintre care se remarcă Devin și Porțile de Fier, care au separat cursul Dunării în trei sectoare:

1) Alpin/Superior

2) Panonic/Mijlociu

3) Pontic/Inferior

Acesta din urmă identificându-se cu sectorul romănesc.

Carpatii, Muntii Rhipaei din poemele orphice grecesti sau Caucas cum erau trecuti pe harțile militare romane din perioada cuceririi Daciei, au reprezentat întotdeauna pentru populațiile autohtone de pastori o adevărată fortăreață. Regiunea adiacentă Defileului Dunării a fost intens locuită înca din cele mai vechi timpuri.

Dunarea a însemnat, în acele vremuri îndepărtate, pentru populațiile primitive, principala poartă de legătură între părțile orientale și cele occidentale ale unei Europe, care în urma cu 10000 – 15.000 de ani, după cum spun specialiștii, abia începea în părțile ei nordice să se dezmorțească de sub întinsele calote de gheață ale ultimei glaciațiuni.

Primele relatări despre Porțile de Fier sau cataractele Dunării, le aflam de la Homer care spune că ele se aflau lânga Okeanos Potamos sau Istru, acolo, unde după Hesiod a fost aruncat într-o caverna adâncă, balaurul cel legendar, care înspaimântase până și pe zeii Olympului. Înca de atunci ea devenise un punct geografic important.

În timpurile romane, ele erau cunoscute sub numele de Portae Caucasiae căci după cum stim, Carpații Meridionali în geografia militară romană purtau numele de Caucas.

Pliniu cel Batrân le descrie ca pe o gigantică opera a naturii completată de o magnifica construcție:

”Aici catena munților se întrerupea deodată. Porțile erau formate din grinzi îmbrăcate cu fier, iar pe sub ele curgea un pârâu, din care exahala un miros foarte greu. În partea de apus, aceste porti erau apărate de un castel așezat pe vârful stâncilor spre a împiedica trecerea ginților nenumărate” .

Pe aici au trecut, dupa cum se relatează în poemele epice atribuite lui Orpheu, și eroii Greciei navigând cu corabia Argos în sus pe Okeanos Potamos, dincolo de ținuturile locuite de scythii arcași și pastorii hyperborei. Ajunși la strâmtoarea Munților Rhipaei, ei au trecut înfricoșați de vâltorile și stâncile ce se aflau în apropiere de insula Iernis, Erythia sau Rusava, insula Ada-Kaleh din timpurile recente aflată cândva în amonte de cataractele sau gherdapurile de la Porțile de Fier, și s-au oprit osteniți la gura râului Ternesos, Cerna de azi, în portul în care se ridicau vestitele Columne ale lui Hercule.

Herodot scrie că, după cum a aflat de la preoții egipteni, regele Sesotris sau Osiris plecând cu o flotă compusă din corăbii lungi, a supus pe locuitorii de lângă ”Erythra Thalassa” , de unde nu a mai putut naviga din cauza strâmtorilor.

Dar cel mai mare erou al antichității care a marcat profund istoria acestor locuri este Heracle sau Hercules Iovio, numit în legendele din regiunea carpatică Iovan Iorgovan. Printre cele 12 munci pe care i le-a impus regele Eurysteu din Mycena era și aceea de a-i aduce faimoasele cirezi de vite ale lui Geryon din insula Erythia. Hercule, cum ne spune Apollodor, dupa ce sosește lânga Okeanos Potamos, unde se afla insula Erythia, ridică în munți, două columne, în memoria călătoriei sale.

Numeroși istorici și geografi din antichitate au căutat să descopere locul în care au fost amplasate aceste grandioase construcții, și strâmtoarea muntoasă din apropiere, creându-se numeroase confuzii, ce s-au perpetuat pâna în zilele noastre, multi autori fiind convinși că este vorba de Gibraltar. Totul pornește de la confuzia dintre denumirea modernă, chiar și în timpurile istorice, de Ocean sau mare deschisă, și Okeanos Potamos pe care grecii vechi o foloseau de fapt în cazul Dunării sau Istrului, râul cel mare de la nord.

După Herodot însă : ”Grecii, care locuiesc lângă Pontul Euxin, povestesc, că Hercule aducând cirezile de vite, ce le luase de la Geryon, a venit în țara aceasta, care atunci era pustie și pe care acum o stapânesc”

scythi. Iar Geryon locuia în afară de Pontul Euxin, în insula pe care grecii o numesc Erythia, Rosia sau Rusava, situata lânga Gadeira în afară de Columnele lui Hercule”.

Erythia înseamna în greceste Rosia iar această insulă de care pomenesc poemele antice, nu este deci o ficțiune geografică. Ea ar putea fi identificată cu Insula Ada-Kaleh ce se află înainte de construirea barajului de la Porțile de Fier, la vărsarea Cernei în Dunare la Orșova sau Podul Rusavei cum mai sunt denumite locurile în legendele românești.

Iar de Valea Cernei, această importantă axă geograficaă pentru populațiile din zona Defileului Dunării, se leagă multe alte legende despre faptele eroice ale lui Hercule.

Defileul Dunării între legendă și adevăr…

În basmele românești apar vagi informații despre accidentele tectonice din epocile geologice îndepărtate. Ele încep cu … ”A fost odată ca niciodată … pe vremea când se băteau munții în capete …”,

… aceeasi formula încărcată de misterul unui început de lume, obsedantă ca un descântec rostit șoptit în fața focului ce încălzea odinioara vetrele păstorilor ce-și mânau toamna târziu turmele de pe culmile înegurate ale Carpaților către câmpiile mănoase ale Dunării de Jos.

Iar Dunărea, așa cum o cunoaștem astăzi, nu ar fi fost dacă nu existau Carpații, căci nu vom găsi, cât am căuta șuvoi de munte, sau altă apă în mișcare izvorâtă de aici din acest mareț inel muntos, care, oriunde s-ar afla și ori încotro s-ar îndrepta, să nu ajungă până la urmă în Dunăre, de parcă tot ce mișcă în țara asta este menit să se nască și să viețuiască cu dor de Dunăre… Importantul fluviu european după ce își dublează practic debitul în apropiere de Belgrad colectând apele Dravei, Tisei, Savei și Moravei, curge pe o lungime de peste 150 de km, între localitățile Baziaș și Gura Văii – Porțile de Fier unde până la construirea barajului se aflau temutele cataracte 1, printr-una dintre cele mai interesante regiuni din punct de vedere geologic și geomorfologic.

În sectorul cunoscut astăzi sub denumirea de Defileul Dunării, fluviul se încapățânează parcă, să ”urce muntele”, să îl taie transversal pe întreaga sa structură și să își îndrepte undele dincolo, spre est, prin câmpie către marea cea mare.

S-au găsit explicații plauzibile pentru numeroase alte procese geologice și geomorfologice din Carpați, dar încă nu s-a aflat cu exactitate cum și când a luat naștere impresionantul defileu. Să fie vorba de un proces complex de lungă durată care a început cu multe milioane de ani în urmă sau de un fenomen catastrofic petrecut în timpurile preistoriei și căruia omul i-a fost cândva martor ?

Locuitorii de aici mai povestesc și astăzi, că odinioară, munții din partea de miază-noapte și de miază-zi ai strâmtorii formau o linie orografică neîntreruptă, și că Dunarea în acele timpuri, își avea cursul său prin Serbia, pe la Milanovat și se întorcea pe valea Timocului în albia sa de astăzi.

Oamenii din comuna Maidan din regiunea de câmpie a Banatului spun urmatoarele:

”Am auzit din bătrâni, că pământul pe care-l locuim noi ar fi fost o mare de apă și numai la munți au locuit niște oameni sălbatici, pe care i-au bătut strămoșii noștrii și ne-au așezat pe noi aici. Împaratul Troian a slobozit apa de la ”Babacaia” după ce a tăiat stâncile de la Rusava, Orșova de astăzi și a facut ca apa ce acoperea sesurile Banatului, să se scurgă în Marea Neagră”.

Dupa cum susține Nicolae Densușianu, sub numele de Troian sau de Iovan Iorgovan este cunoscut la poporul român eroul legendar Heracles, sau Hercules Iovio. În antichitatea greaco – romană, lui i se atribuiau mari merite în facilitarea navigației pe diferite ape curgătoare, inclusiv pe Istru, iar Herodot marele istoric al antichității, plasa aici, la Porțile de Fier legendarele ”Coloanele ale lui Hercule” 2

Grecii din timpurile lui Homer nu cunoșteau marea externă, pe care noi o numim astăzi Ocean. Ei nu străbătuseră către apus, în acele timpuri nici macar întreaga Mare Mediterană, iar în ce priveste parțile de nord ale Europei, noțiunile lor geografice de atunci, nu treceau mai sus de Marea Neagră și Dunărea de Jos, Istrul cel lat și adânc, ce în Argonauticele 3 figureaza sub numele de ”Keras Okeanoio” sau ”Cornul Oceanului”.

”La nord de Tracia”, scrie Herodot, într-una din lucrările sale, ce fel de oameni locuiesc, nimeni nu poate să stie, atât însă se pare ca dincolo de Istru exista pamânt “nelocuit și infinit”.

Tot de la el aflăm că, grecii de lânga Pontul Euxin spuneau despre Coloanele lui Hercule că s-ar afla în afara Pontului Euxin undeva spre vest, pe râul cel mare numit Okeanos Potamos.

Istrul, scrie Herodot, își începe cursul său în ținuturile celților și curge prin mijlocul Europei, pe care o taie în două părți. Celții locuiesc dincolo de Coloanele lui Hercule, și se mărginesc cu Cynesii, populații din partile extrem vestice ale Europei. Iar Istrul se varsă în mare lângă Istria, oraș ce este locuit de o colonie milesiană”.

Asadar, sectorul dunărean, în care predomină rocile calcaroase, situat în amonte de Porțile de Fier, a avut încă din timpurile vechi o importanță deosebită, iar numeroase alte informații referitoare la această regiune gasim, după cum vom vedea, în multe alte documente din antichitate.

Învolburatul Istru sau Okeanos Potamos, denumire sub care, nu întamplător, îl gasim în legendele teogonice la Homer și Hesiod, își mai ascunde și astăzi enigmele, aici între Porțile de Fier și Cazane.

…Oare de ce ?

Față de ipoteza antecedenței, care susține că Dunărea ar fi avut, încă de la formare aceeași direcție de curgere de la vest către est, adâncindu-și defileul pe măsura ridicării Carpaților, ipoteza captării, după cum vom vedea în continuare, dispune se pare de mult mai multe argumente și câstigă din ce în ce mai mulți adepți printre oamenii de știință.

Conform acestei ipoteze, după cum am văzut, prin acest sector al Cazanelor către vest, spre bazinul Pannonic curgeau inițial apele Bahnei și ale Cernei, râuri ce nu semănau nici pe departe cu cele de astăzi.

Între Vârciorova și Gura Văii, mult mai ridicat decât în prezent, nivelul de șisturi cristaline care traverseaza actualul curs al Dunării, separă valea Cernei și Bahnei de apele ce curgeau spre est catre Câmpia Româna acoperită pe atunci de o întinsă mare ce comunica prin nordul Dobrogei cu Marea Neagră.

Era către șfârsitul Pliocenului și începutul Cuaternarului în urmă cu mai bine de doua milioane de ani, iar Bazinul Pannonic, mult mai coborât decât în prezent, era acoperit la rândul său de un imens lac de apă dulce.

Captarea s-a produs conform acestei ipoteze, în cuaternarul mediu și a fost provocată pe de o parte de schimbarile climatice, prin trecerea de la climatul arid aproape deșertic la unul temperat moderat ce făcea ca evaporarea din cele două bazine să fie mult sub nivelul precipitațiilor căzute, și pe de altă parte datorită ridicării Carpaților și regiunilor adiacente, inclusiv a Depresiunii Pannonice față de depresiunea Getică, fapt ce a accelerat procesele de eroziune regresivă peste cumpăna de ape de la Porțile de Fier.

Fenomenul a fost ajutat se pare și de revarsarea unui mic lac ce se formase la contactul dintre Depresiunea Pannonică și actualul defileu.

Okeanos Potamos din timpurile ante-homerice și Istrul din timpurile istorice, erau unul și acelasi fluviu gigantic al lumii vechi.

După Odisea lui Homer eroii Argonauți s-au întors cu corabia ”Argo”, în Thesalia navigând spre vest, pe râul cel mare, Okeanos Potamos.

Ei au calatorit pe valea munților Rhipaei , trecând pe lânga stâncile periculoase ale fluviului Okeanos la cataracte, apoi prin strâmtoarea acelorași munți și Pontul Erythreu, Podul Rusavei sau Orșova de mai târziu; iar din Okeanos, argonauții și-au transportat pe umeri renumita lor corabie timp de 12 zile trecând peste dealuri pustii și au ajuns în apele mării interne mediterane.

…Să fi existat oare vreo legatura între Dunăre și Mediterană în acele timpuri stravechi așa cum aflăm din alte documente antice ?

În Poemele Argonautice, Apolloniu Rhodiu în secolul al III – lea înainte de Hristos susține ca Istrul avea două ramuri din care unul se varsă în Pontul Euxin, iar altul curgea spre interiorul Adriei, și findcă regele Aiete aflând de rapirea lânei de aur și a ficei sale, ocupase deja gurile Pontului, Iason aducându-si aminte de învățăturile preoților din Theba Egiptului că fluviul Istru se compune din doua brațe, a trecut cu corabia ”Argo” din Pontul Euxin direct în Marea Adriatică.

Un alt istoric antic, Hipparch susține că: ”Exista un râu, ce poartă acelasi nume cu Istru, și care se aruncă în afară spre Adria” iar de la Strabo aflăm : ”Unii cred, că un râu oarecare Istru, luându-și începutul său din Istrul cel mare, curge în afară spre Adria”.

Sa fie vorba într-adevar de o captare, în zona Portilor de Fier, a Cernei și Bahnei de către un râu ce curgea spre est, pe actualul traseu al Dunării, printr-un fenomen natural contemporan cu străvechile populații europene, transmis până la noi prin intermediul miturilor și legendelor ?

Chiar daca ni se pare oarecum bizar, cândva de mult, înainte de captarea Cernei și Bahnei, apele curgeau aici în zona cazanelor în sens invers… Această afirmație este pe deplin confirmată de studiile recente efectuate asupra sedimentelor de pe actuala platformă continentală a Mării Negre, de catre un larg colectiv de cercetatorii condusi de William Ryan, Walter Pitman si Candance Major de la Universitatea Columbia din Statele Unite Ale Americii.

Rezultatele, făcute publice catre sfârșitul anului 1996, au stupefiat lumea academică … S-au descoperit plaje și soluri fosile care mai păstrau încă resturile rădăcinilor de plante, iar pe baza datărilor radiometrice ale acestora, s-a stabilit cu exactitate că, în urmă cu 9000 de ani, spre sfârsitul ultimului glaciar Wurm, nivelul Marii Negre era cu 110 metri mai scăzut decât în prezent. Acest imens lac de apă dulce intracontinental era separat prin pragul Bosfor – Dardanele de apele sărate ale Mării Mediterane. Diferența de nivel dintre cele două bazine era de aproximativ 140 de metri.

Întreaga platformă continentală a Mării Negre exondată, era o întinsă câmpie intens populată de comunitățile de agricultori și triburile de păstori coborâte din Carpați, iar Dunărea se varsă aproape de marginea abruptului continental. Se mai observă și acum canionul submarin săpat de acest important curs de apă.

…Actuala Delta a Dunării nu era decât un vis…

Pe la anul 7540 înainte de Hristos, pragul Bosfor – Dardanele cedează, probabil în urma unor mișcări tectonice violente provocate de cauze neelucidate încă, și care au afectat această parte a Europei, inclusiv aria Carpatică… Nivelul Marii Negre a început brusc să crească, și după estimările specialiștilor viteza curentului de apă sărată venit din Mediterană depășea 80 de km pe oră iar apele înaintau către uscat cu mai bine de 1 km pe zi. Imaginați-vă groaza populațiilor din acele timpuri în fața puhoiului de apă… Practic într-un an, un an și jumătate, apele au atins nivelul actual al Mării Negre.

…Să fie acesta Potopul Biblic ?

Supraviețuitorii s-au refugiat pe înălțimi, pe dealurile și munții din apropiere, fapt ce ar explica migrațiunile și mutațiile populațiilor primitive de atunci, trecerea de la paleoliticul superior la etapa urmatoare și aparitia unor modificări esențiale în filozofia și credințele acestora.

Începând cu anul 7500 înainte de Hristos Dunărea a început să-și construiască primele structuri deltaice pe actualul traseu al brațului Sfântul Gheorghe, iar pentru aceasta era necesar un aport suplimentar de material adus de pe continent și de un debit suplimentar de apă care să se opună eroziunii marine. Mișcările tectonice care au produs catastrofa din Marea Neagră au afectat cu siguranța și zona Defileului Dunării, dar în ce măsură este dificil de spus.

Ele au accentuat probabil scurgerea către est spre bazinul Mării Negre a apelor rezultate în urma topirii ghețarilor și acumulate în urma cu 10.000 de ani, cum spun specialiștii, sub formă de lacuri în zona central Europeană. De remarcat că în Dacia Preistorică, Nicolae Densusianu pomenește de o serie întreaga de tradiții ce se mai păstrau pe la sfârșitul secolului al XIX – lea în regiunea de câmpie a Banatului dupa care, seșurile de aici au fost odată acoperite de ape, care mai târziu s-au scurs prin pasul de la Porțile de Fier.

Desi dupa cum am văzut, s-au elucidat o parte din aceste aspecte, ramânem înca în domeniul ipotezelor în ceea ce priveste evoluția defileului Dunării de la Portile de Fier.

IMPORTANȚA ECONOMICĂ A DUNĂRII

Coridorul VII logistic şi de transport european cuprinde calea navigabilă RHIN-MAIN-DUNĂRE şi face legătura dintre Marea Neagră şi Marea Nordului, având o lungime de 3400 km, din care aproape 30% este situat pe teritoriul României.

Din punct de vedere economic Dunărea reprezintă o uriaşă infrastructură de transport ieftină şi rapidă raportată la cantităţile transportate de pe unitatea de transport, racordabilă la reţeaua feroviară şi rutieră care se intersectează cu acest fluviu. Analiza economică a traficului fluvial pe Dunăre arată o capacitate totală de 80 milioane de tone pe an. În condiţiile trecerii traficului şi pe suport naval de tip RO-RO şi ulterior la comutarea internodală pe traficul rutier şi feroviar, capacitatea de transport pe acest fluviu va creşte cu încă 10 milioane de tone pe an.

Potenţialul hidroenergetic este estimat pentru Dunăre la 42 miliarde kilowaţi dispersat pe 45 hidrocentrale construibile, în prezent funcţionând una în sectorul german, una în sectorul germano-austriac, 11 în Austria şi două în sectorul româno-iugoslav. Încă o hidrocentrală se află în construcţie şi în litigiu în sectorul slovaco-ungar.

Capacitatea de transport a flotei dunărene este de aproximativ 4,7 milioane de tone, distribuită pe 5100 unităţide transport din care 2600 tip convoi. Din acestea România dispune de o capacitate de transport de 1,18 milioane de tone având 2200 unităţi de transport, 810 de tip convoi.

În plus, trebuie luat în calcul şi că pe teritoriul ţării noastre se intersectează trei coridoare europene de transport combinat. Este vorba de coridorul numărul patru, care pleacă din Berlin pentru a ajunge la Constanța prin Cehia şi Ungaria, coridorul numărul nouă, care porneşte din Finlanda, străbate Rusia, Ucraina şi Moldova pentru a ajunge la ALEXANDROUPOLIS la Marea Egee, al treilea coridor este numărul şapte menţionat mai sus.

Zona românească, ca intersecţie a marilor drumuri logistice europene precum şi suportul naval de clasă superioară reprezentat de Dunăre sunt atuuri de necontestat pe care timpul le va juca la momentul potrivit. Paşii făcuţi de către C.E.E. în direcţia asigurării suportului juridic pentru fluidizarea marilor căi de comunicaţii navale europene prin realizarea acordurilor privind rutele şi porturile au o mare greutate în practica comercială internaţională.

Dimensiunile acoperirii intereselor Romaniei, la pace şi în situaţii de criză, ar putea conţine spaţiul politico-diplomatic , spaţiul economic , spaţiul social , spaţiul siguranţei naţionale şi interne .

Dinamica intereselor naţionale în aceste spaţii creează cerinţele operaţionale de performanţă, materializate în standarde; proiectarea satisfacerii acestor cerinţe şi corespondenţa valorii lor cu cea aşteptată de intreresele naţionale reprezintă acoperirea intereselor naţionale din perspectiva navală fluvială.

Schimbările produse în mediul de securitate după integrarea României în NATO şi ca urmare a evoluţiei riscurilor asimetrice în zona de interes, a determinat regândirea contribuţiei Armatei la îndeplinirea obiectivelor politicii de apărare, prin asigurarea unor capacităţi militare întrunite echilibrate şi rapid dislocabile, capabile să combată ameninţări clasice şi asimetrice pentru menţinerea integrităţii teritoriale, păstrarea unităţii, suveranităţii şi independenţei statului român, consolidarea statutului de stat membru al NATO.

În urma analizelor efectuate, considerăm că interesele europene la Dunăre vizează următoarele aspecte: creşterea traficului fluvial; descurajarea actelor de obstrucţie a navigaţiei, formarea şi menţinerea imaginii şi a sentimentului de siguranţă a căii de transport fluvial; creşterea capacităţilor de transport şi operare fluvială; reducerea decalajului tehnologic între sistemul de deservire a Dunării de Jos faţă de complexul logistic Main-Rhin; înlăturarea sau prevenirea apariţiei restricţiilor de circulaţie şi eliminarea blocajelor sau aglomeraţiilor pe comunicaţia fluvială; valorificarea şi creşterea potenţialului turistic; descurajarea şi demontarea mecanismului contrabandei organizate; asigurarea respectării legislaţiei traficului fluvial, traficului vamal, pescuitului şi de protecţia mediului; dezvoltarea infrastructurii logistice militare în sensul interoperabilităţii cu sistemele de deservire din infrastructura transportului fluvial.

IMPORTANȚA GEOPOLITICĂ

ȘI GEOSTRATEGICĂ

Dunărea a prezentat interes geopolitic şi geostrategic din antichitate până în zilele noastre. În toată această perioadă cursul Dunării a constituit :

-Frontieră între imperii şi state;

-Cale de comunicaţie, utilizată în scop comercial sau militar;

-Zonă de aşezare a comunităţilor umane, cu bogate resurse naturale;

-Zonă cu potenţial hidroenergetic direct sau indirect.

Importanţa strategică a Dunării constă astăzi, în primul rând, de valoarea sa economică. În condiţiile înrăutăţirii relaţiilor dintre statele riverane, sprijinite şi de alte state sau grupuri de state interesate, adoptarea unor măsuri restrictive privind navigaţia nu poate avea decât consecinţe catastrofale pentru întregul comerţ european care se derulează pe fluviu.

O coordonată majoră în formarea şi dezvoltarea dreptului internaţional fluvial, a constituit-o cooperarea internaţională, care trebuie să joace în opinia mea, un rol important în afirmarea relaţiilor de înţelegere şi cooperare internaţională între statele riverane la acelaşi fluviu internaţional.

Dunărea, ca arteră internaţională de comunicaţie şi transport s-a bucurat de un interes sporit din partea statelor riverane cât şi din partea neriveranilor. Stabilirea regimului de navigaţie prin Convenţia de la Belgrad din 1948, a deschis posibilitatea afirmării libere şi neîngrădite a suveranităţii statelor riverane la Dunăre asupra sectorului fluvial ce formează teritoriul fiecărui stat.

Bibliografie

Victor Kernbach, Dictionar de mitologie generala, Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1989

Anca Balaci, Mic dictionar de mitologie greaca si romana, Editura Mondero, Bucuresti, 1992, ISBN 973-9004-09-2

George Lazarescu, Dictionar de mitologie, Casa Editoriala Odeon, Bucuresti, 1992, ISBN 973-9008-28-34 N.A.Kun, Legendele si miturile Greciei Antice, Editura Lider, Bucuresti, 2003, ISBN 973-629-035-2

Postat de Marinescu Teodor

Alte articole interesante:

Top cinci râuri din Europa
Top cinci râuri din Europa 1. VOLGA – Cel mai mare râu din Europa, atât ca lungime(3692 km) cât...

Cel mai mare rau din Europa
Cel mai mare rau din Europa   Cel mai mare rau din Europa este Volga ce are o lungime de 3530 de...

Cel mai lung rau din Europa
Cel mai lung rau din Europa Probabil ca nu de putine ori ati auzit intrebarea Care este cel mai lung...

Muntii Alpi
Muntii Alpi Muntii Alpi -asezare si geologie Prezinta o forma arcuita pe directie vest-est ce se...